Salvați Roșia Montană

Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage

sâmbătă, 23 aprilie 2011

De Paști,acum 73 de ani,la Jilava


Sf. Pasti, 1938, 24 Aprilie.

Imi intra umezeala în oase.

Respir aerul de pivnita, îmi simt plamânul strapuns de ace, de gloante.

Ma întind pe patul de scânduri. Ma dor oasele. Stau câte cinci minute pe o parte, câte cinci minute pe cealalta.

Ma întorc pe stânga. Aud cum îmi bate inima. Sau picura picaturi de sânge din ea?

Se scurge viata din istovitul trup.

O, tara! Cum îti rasplatesti tu pe fiii tai!

Am adormit. Visez pe Mamaia si pe Elvira Gârneata. Elvira mi-a dat sa beau dintr'o cana mare cu apa. Mamaia mi-a spus: «Tare greu o ducem. M'am mutat aici.» (Era într'un sat la mahalaua Musului, dinspre Prut.)

Eu i-am spus: «Ma duc pâna sus pe deal, cu Nicoleta si Horodni-ceanu si, când ma voiu întoarce, o sa-ti las ceva bani, sa nu ai nicio grije.»

Am plecat. Era noapte. O luna plina, stralucitoare, lumina pamântul.

*

Mi-e teama sa nu i se întâmple ceva.

Ramasa iar singura. Un ginere mort în Spania, o fata ramasa cu doi copii orfani de tata. Eu în închisoare. Alti patru copii si ei în închisoare sau gata de a fi prinsi, în urma unuia dintre ei au ramas patru copii fara nicio bucata de pâine.

Tata-meu plecat de acasa la Bucuresti, pentru a-si lua pensia de sarbatori, nu se mai întoarce. E arestat si dus într'un loc necunoscut.

Nimeni nu stie de soarta lui.

Acasa de Paste, ne asteapta mama pe toti, sa facem sarbatorile cu ea. Sunt asa de putine bucuriile unei mame batrâne, arar numai adu-nându-si puii la un loc.

La noi, de Pasti, e pustiu. Nimeni din cei asteptati. Nu-i niciun suflet lânga mama. Strainii toti o ocolesc si de teama nu-i mai intra în casa.

Bate o inima stinghera si ne cauta pe toti prin închisori, alearga dupa fiecare prin celulele noastre sa ne gaseasca. Sa ne mângâie, sa ne sarute amantele trupuri.

Dar unde, când nimeni nu-ti spune nimic si nu primesti nicio veste.

O, mama, care plângi singura în coltul tau de acasa si pe care nimeni nu te vede, sa stii ca si noi plângem pentru tine, în aceasta zi de Pasti, fiecare prin celulele noastre.

*

Ieri, Sâmbata, am rugat sa mi se trimita un barbier, ca sa-mi rada barba, crescuta zburlit de o saptamâna, pe obrazul înghetat. A venit frizerul închisorii, un biet tigan condamnat. M'a ras si m'am spalat pe ochi pentru prima oara în aceasta saptamâna.

Astept învierea Domnului.

Sa cer o lumânare plutonierului. Aici n'are de unde sa cumpere, dar poate va fi având vreuna în plus acasa la el.

Cei doi ofiteri, locotenentul Mastacan si It... au venit si ei sa-si faca serviciul înainte de închidere. Mai ales ca în camera unde sunt adus de ieri nu arde becul.

Ce nenorocire! îmi trece prin minte ca e un semn rau. Pentru prima oara în viata voiu face învierea fara lumina. Pe întuneric. Singur.

Dar ofiterii si plutonierul... dupa mai multe încercari au aprins lumina.

Mi-au adus si o mica lumânarica de ceara, pe care mi-au dat-o cu deosebita bunavointa.

Ei, în putinele minute de vizita reglementara, de doua sau trei ori pe zi, nu vorbesc cu mine. Nici ei n'au ce sa-mi spuie, nici eu nu-i întreb nimic. Singurele lor cuvinte sunt: «Aveti nevoie de ceva?» La care eu raspund întotdeauna: «Nu.»

Dar simt în ochii lor ca ei înteleg toata tragedia mea sufleteasca, îsi dau seama de importanta culpei mele si de raspunderea conducerii unei miscari de peste un milion de suflete, în care se joaca soarta unei natiuni, ca si de durerile care-mi strapung inima pentru cei de acasa si pentru fiecare din sutele si chiar miile de legionari, care în clipa aceasta primesc aceleasi aspre chinuri.

înteleg si situatia de umilinta în care sunt aruncat. Caci, privatiunea de libertate e una, iar ceeace e cu mine aici e umilire, e degradare pâna la maximum a fiintei umane.

Ceeace nu înteleg sunt poate uneltirile si toate diavolestile planuri care se pun la cale pentru nimicirea mea si a Miscarii mele.

Se cauta cu orice pret ceva, pentru a se smulge o condamnare mare. Ori redeschiderea, în vreo forma a procesului Duca, ori amestecul meu în procesul Stelescu, ori declararea drept anarhica si terorista a Miscarii de pâna acum si încercarea de condamnare pe aceasta tema. O condamnare se obtine usor prin ordin.

Totusi opinia publica va putea discerne în constiinta ei nevinovatia noastra

Si jertfa noastra va creste pâna la cer, iar Dumnezeu, supremul Judecator, ne va auzi si pe noi.

Mi-e sufletul încarcat de nedreptati.

*

M'am întins din nou pe patul acesta de scânduri. Astept ora 11 noaptea, când lumea începe sa plece la biserici. Ma învelesc cu paltonul. Nu pot sa stau pe spate, caci ma doare, dar nu stiu ce, nu pot deslusi: sira spinarii sau rinichii?

Prin crapaturile scândurii, prin rogojina si patura, vine un curent rece de pe cimentul de jos, care trece si prin haine si se opreste prin coastele slabite.

Ma întorc pe dreapta si îmi strâng genunchii la gura. Ma dor soldurile, îmi face impresia ca a copt, ca e puroiu. Nu pot sta pe o parte decât cinci minute. Pe cealalta ma doare la fel.

Ma gândesc la fata mamei (Catalina), cum doarme ea cu degetelele în gura si viseaza la Mos Craciun, care-i aduce jucarii.

De sarbatorile Craciunului dormeam în pat cu ea. Deodata o aud racnind prin somn. O trezesc: «Ce-i mama, ce s'a întâmplat?» «Mos Craciun a cazut depe casa cu un sac de jucarii.» Un înger nevinovat care nu stie de toate durerile noastre, împlineste abia 4 ani.

*

O fi 11. Ma scol, ma spal, ma îmbrac cu paltonul. Ma asez pe marginea patului si ma uit la pustietatea din jurul meu.

Sunt singur.

Mi-aduc aminte: am mai sarbatorit de doua ori Pastile în inchi-soare. în 1925 la Focsani si 1929 la Galata.

Niciodata însa nu am fost asa de trist, cu atâta durere în mine si coplesit de atâtea gânduri.

Iau carticica de rugaciuni si încep a citi. Ma rog lui Dumnezeu pentru toti. Pentru sotia mea, atât de împovarata si îndurerata, pentru mama mea, pe care iar vor fi calcat-o si bruscat-o comisarii din Husi, pentru tatal meu, care cine stie prin ce celula zace, în aceasta noapte, pentru fratii mei deasemenea.

Apoi pentru ostasii legionari, batrâni sau tineri, acesti eroi si martiri ai credintei legionare, ridicati dela casele lor si dusi cine stie prin ce închisori.

Câta jale si câte lacrimi n'or fi acum în sute de familii românesti.

Ma rog apoi pentru toti cei morti. Bunici si rude, cum si prieteni care m'au iubit si ajutat în viata.

Ii vad pe rând pe toti. Iata pe domnul Hristache... si la urma îmi apare Ciumeti, cu grupul de legionari martiri cazuti pe vremea lui.

In fruntea lor, mare, îi vad chipul ca într'un tablou... batrân, batrân de o jumatate de mie de ani, cu plete lungi si cu coroana pe cap: Stefan, Domnul Moldovei.

Ma rog pentru el. El mi-a ajutat în atâtea si atâtea lupte.

Iata-1 si pe Generalul nostru, eroul acesta legendar, cu seria lui de martiri legionari, cu cei cazuti în ultimele lupte.

Iata lânga General, în camase verde si încins, pe Marin, eroul de pe câmpiile spaniole.

Mota, frate drag Mota, mi se rupe inima când te privesc. Am pornit amândoi, eram aproape copii, acum 15 ani în aceasta lupta. Te vad ager si netemator, înfruntând adversitatile. Sfredelind cu ochii de otel inima dusmanilor.

Te vad mai târziu coplesit de greutati si saracie, într'o Tara în care pentru Ion Mota nu se gasea pâine. Pentru aceasta sarmana de pâine în România nu era deajuns numai capul tau mare, îti mai trebuia si o inima de tradator.

Te vad muncind cu disperare. Te vad obtinând succese stralucitoare la examene, în presa, la bara, la catedra.

Te vad târît în închisoare. Umilit si plin de amaraciune, îti vad umerii încovoiati si sufletul îndoliat de atâtea atacuri miselesti. Te vad tremurând si plângând pentru mine.

Te vad plecând la moarte. Sa faci acestui Neam dovada suprema. Sa ne eliberezi pe noi prin moartea ta. Sa ne deschizi cu pieptul tau sfârtecat, cu picioarele tale rupte, drumul biruintei unei generatii.

Si uita-te acum la noi, draga Mota. Eu stau aruncat ca un câine aici... pe aceste scânduri. Ma dor oasele si îmi tremura genunchii de frig.

Ai nostri toti, toata floarea acestei Românii, zace culcata cine stie prin ce temniti.

Doamne, ma rog în noaptea aceasta de înviere, primeste-mi jertfa.

la-mi viata. Caci Tie, o Tara! nu-ti trebuesc puterile noastre, Tu-vrei moartea noastra.

O fi trecut de 12. Poate si de 1.

N'am mai auzit clopotele sunând învierea.

Aprind lumânarea si zic: «Christos a înviat!»

Lumea prin sate si orase se întoarce acasa cu lumânarile aprinse. Ai nostri toti, familiile noastre, plâng în noaptea aceasta.

*

Am desfacut o cutie de sardele si am mâncat una din ele. De Luni seara n'am mâncat nimic. Am baut o jumatate cana de apa. Ghemuit deasupra rogojinei, adorm...

vineri, 22 aprilie 2011

Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu în viziunea lui Tudor Arghezi:poezia Făt-Frumos


Unde-a plecat, călare, Făt-Frumos,
De nu se mai zăreste nicăierea,
Oricât și-ar pune soarele puterea,
Oricât s'ar pogorî luna de jos ?

Munții pustii, cu piscurile cată
Mâhniți, din cer, în valea de granit,
Ca să-l mai vadă, cel putin o dată,
Viu dacă-i viu, sau mort de-o fi murit.

Cântecul lui, de care țara toată
Era învăluită ca-ntr'un vis,
De sta și ochiul șoimilor închis
În ascultare, s'a oprit deodată.

S'a rupt din codri, s'a pierdut din șes
Și, goală ca de suflet, tristă, țara
Nu mai găsește parecă'nțeles.
De ce e ziuă și se lasă seara.

Fluierul lui cânta și'n cingătoare,
Și zeci de sate albe, fermecate,
Cu sute de feciori și de fecioare,
Îl ascultau doinind pe înnoptate.

Se deșteptau cu doina lui în zori,
Se'ndrăgosteau la cântecele sale
Și se simțeau logodnicii ușori
Și mai frumoși, călcând în iarba moale.

Împrietenit cu cerbii și mistreții
Si nins cu fluturi jucători în cete,
Jivinele-l priveau ca niște fete
Și cu sfiala dulce-a tinereții.

Unde-a plecat că n'are nimeni știre
Fătul-Frumos, cu negre plete grele,
Cu ochi albaștri, plini ca de mărgele,
Și cu sprînceana'n jurul lor subțire ?

A coborât din munți, pe stânci, călare,
Și patru nopti a scăpărat pământul,
De subt copitele nerăbdătoare
Ce s'au luptat cu cremenea și vântul
Și luându-si fluier, însă și secure,
Și arme grele, 'n mâna lui ușoare,
Trecu, ca o săgeată prin pădure,
Și ca un fulger purtător de soare.

El străbătu întreaga țară,
Iar Dunărea nevrând să-i facă loc
O spintecă, sburdând, pe la mijloc
Cu pieptu'n unde și cu coifu-afară

Și s'ar fi zis că negrul armăsar,
Cu nările suflând la fața apei,
Pe Dumnezeu îl duce, sau măcar,
Pe un trimis al lui Traian și-al Papei.

Neamul ursuz din țărmul de sub lună,
Neam trist, urât, și hâd și sângeros,
Amenințase doinele lui Făt-Frumos,
Mândria lui și voia lui cea bună.

Iar Făt-Frumos, oprindu-se din cânt
Simți, din sânge, flăcări că se-adună,
Și-n glas, în vorbe, 'n pâine și pământ,
Dogoarea cerului străbună.

Și o lumină nouă'n viața lui,
Și o chemare din Țării si noapte -
Și'n toate glasul nu stia al cui,
Și un îndemn de semne și de șoapte

Nemaiștiute, nemaiîncercate
Ce se iscau și se topeau în salbe,
Că lua văzduhul chipuri aripate
Și se'ngrosau într'însul forțe albe.

Se ridicau talaze mari de mare,
Frunza suna ca zalele, și-o zare
Era ca o tipsie izbită de săgeți.
Murmur de fier și suier de urale,
Într'o urzire crâncenă de vieți,
De lănci împiedecate în zăbale.

Acum s'a dus dusmanul să-l răpuie :
Ori să-l înece'n sânge si'n vâltoare,
Ori bezna lui zidită să descuie -
În stare și de milă, dar si de necruțare -

Cum va voi, căci vrednicul urmaș
Al lui Ștefan si Țepes împreună,
Ridică și altare din stei pentru vrăjmas,
Dar si țepoaie'nalte, cu proțăpirea bună.

Tu, Țară, -asteaptă cântecele iar
Să se strecoare'n ramuri liniștit,
Din răsăritul mare'n asfințit,
De la hotar până'n hotar.


Tudor Arghezi a fost unul dintre intelectualii de marcă din perioada interbelică care nu a avut simpatii legionare.Deși la început scriitorul a avut de suferit din cauza comuniștilor veniți la putere(anii 1945-1948),în perioada 1952-1967 poetul va fi "reabilitat" treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej, este distins cu premii și titluri, ales membru al Academiei Române, sărbătorit ca poet național la 80 și 85 de ani. S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca și Mihail Sadoveanu, colaborând cu autoritățile și scriind poezii sociale pe placul acestora.Poezia de mai sus se pare că a fost scrisă la scurt timp după tragica dispariție a lui Corneliu Zelea Codreanu,atunci când o țară întreagă a intrat în stare de șoc și de emoție profundă.

vineri, 15 aprilie 2011

Corneliu Zelea Codreanu în viziunea lui Ion Cristoiu



Pe data de 13 noiembrie 2010,în cadrul emisiunii "Profesioniștii" prezentată de doamna Eugenia Vodă a fost invitat ziaristul Ion Cristoiu,care a dat unele declarații legate de Corneliu Zelea Codreanu,pe care l-a caracterizat drept un personaj romantic.Îmi propun ca în acest articol să fac unele comentarii cu privire la afirmațiile domnului Ion Cristoiu.Mai sus am pus video-ul cu interview-ul respectiv.Iată ce răspunde d-l Ion Cristoiu la întrebările moderatoarei:

E.V:...dar după doi ani de lucrat cu această substanță chimică,privită de multă lume ca o substanță explozivă,Corneliu Zelea Codreanu,doi ani ai citit despre;Îl vezi ca pe un personaj interesant,ca pe un personaj pozitiv,mai mult negativ,malefic,benefic?

I.C:Eu îl văd ca pe un personaj tragic și cred că este o greșeală toți cei care îl judecă pe Corneliu Zelea Codreanu după formula "Ce-ar fi fost dacă?".Corneliu Zelea Codreanu nu a fost niciodată la putere.->perfect adevărat, destinul Căpitanului a fost tragic,el nu a fost niciodată la putere.(se poate sesiza aici o ușoară eroare în exprimare, dar d.p.v al limbii române).

E.V:Deci după tine era un om de bună credință?

I.C:Da!->un da răspicat,fără să ezite.Felicitările mele d-le Ion Cristoiu pentru curajul de spune lucrurilor pe nume,pentru recunoașterea adevărului ascuns:Corneliu Zelea Codreanu era într-adevăr un om de bună-credință.Ați punctat foarte bine aici.

E.V:Sau era un fanatic?

I.C:Nu,era un om de bună credință,în dosarele de la Siguranță,24,le-am citit și le-am și tras la xerox,nu există nicio notă în legătură cu corupția lui...Și ăia căutau...Deci nu există nimic,nimic,nimic din ceea ce ar putea să arate că a fost corupt,sau că a fost tentat și în al doilea rând a fost singurul politician român care n-a fost manevrat de Carol al II-lea deoarece nu voia puterea.Carol al II-lea i-a manevrat pe toți,inclusiv lideri țărăniști,liberali.->Aici Ion Cristoiu nu vorbește în termeni laudativi despre Căpitan,el spune doar adevărul:Corneliu Zelea Codreanu a fost politicianul incoruptibil,iar această calitate a lui mergea până la extrem.În al doilea rând,nu era nicidecum omul care să facă compromisuri și mai ales să fie manevrat.În acea perioadă,aproape toți oamenii politici erau jucați pe degete de regele Carol,de la N.Titulescu până la Octavian Goga sau Iuliu Maniu.El nu voia puterea:aici greșește,vrând să spună de fapt că el spre deosebire de mulți alții avea stăpânire asupra puterii și nu invers,în sensul că nu avea acea ambiție de a obține puterea cu orice preț și orice mijloace,nu era bolnav după putere.Corneliu Zelea Codreanu vroia puterea,dar nu pentru el,ci pentru poporul român.El dorea puterea,dar fără șiretlicuri,pentru a nu-i înlocui pe mișei cu alți mișei.

E.V:Dar ce voia de fapt el?

I.C:Cred că se temea să ia puterea.Adică imi dau eu seama că chiar și atunci când,în 37' putea să o ia,nu a vrut.Cred că prefera puterea pe care i-o dădea făgăduiala că va face mare lucru.S-a temut,probabil avea intuiția aceasta că,ajungând la putere,ar fi dezamăgit și ar fi compromis tot ce afirma el.

Aici trebuie făcute mici precizări: La alegerile electorale din decembrie 1937,în condițiile în care din urne se furaseră aproape 400.000 de voturi date legionarilor -conform declarației lui Eugen Cristescu,director în anul 1937 la Serviciul Secret de Informații,declarație dată la procesul mareșalului Antonescu,în 1946 partidul "Totul pentru Țară" obține locul II pe București și locul III pe țară,având dreptul la 66 de locuri în Parlament.În aceste condiții,Carol al II-lea încearcă să îi propună lui Corneliu Zelea Codreanu postul de prim-ministru,dar el refuză să se asocieze loviturii de Stat inițiate de rege pentru instaurarea dictaturii. Alarmat, regele demite guvernul liberal și numește premier pe Octavian Goga. Va fi ultimul guvern dinainte de dictatura regală.În februarie 1938, Carol al II-lea instaurează dictatura personală și dizolvă toate partidele,iar Corneliu Zelea Codreanu ia atitudine publică împotriva instaurării dictaturii.Corneliu Zelea Codreanu într-adevăr s-a temut să preia puterea în aceste condiții,lucru care reiese clar din relatarea despre acele vremuri ale unui legionar-preot Ion Dumitrescu-Borșa:
""La Comisia Centrală electorală se întârzia cu comunicarea rezultatului general.Toți legionarii erau veseli.Victoria aceasta prevedea venirea la putere,căci după întrunirea Parlamentului,după validare,liberalii neîntrunind numărul de voturi,se putea întâmpla să se facă noi alegeri.Căpitanul era îngândurat.Îi dispăruse veselia.S-a dat comunicatul cu rezultatul general al alegerilor.Se luaseră 300000 de voturi de la legionari ,ca să asigure prima partidului liberal,dar dintr-un calcul greșit,mai lipseau numai 50000 de voturi,care puteau fi luate tot de la noi și i-ar fi convenit Șefului.Asupra acestor procedee ilegale a dat explicații Ion Cristescu,directorul general al Siguranței Statului,indicând exact ceea ce eu am arătat.În repartizarea mandatelor legionarii intrau în Parlament ocupând 66 de locuri,iar la Senat 6 locuri,unde fuseseră depuse candidaturi.Totdeauna Căpitanul avea presimțirile lui și de această dată nu îi surâdeau."Normal că în astfel de condiții,Corneliu Zelea Codreanu avea acea intuiție a lui care nu dădea greș și era perfect conștient de faptul că făcând compromisuri cu regele mișel Carol,o dată ajuns la putere automat ar fi dezamăgit și ar fi compromis totul.D-l Ion Cristoiu spune că "automat puterea dezamăgește".Nu în orice condiții.Corneliu Zelea Codreanu știa cel mai bine că misiunea principală a Mișcării Legionare era aceea de educație,de clădire a "omului nou",un om plin de harul lui Hristos, om moral, cu frică de Dumnezeu ,care să slujească țării și nu intereselor personale,iar biruința Legiunii insemna obținerea puterii,dar numai ca rezultat sau punct final al acestui proces interior de renaștere și educație națională.Codreanu era de părere că tara nu are nevoie de un mare om politic,ci de un educator de suflete, el dorea ca din intelectuali,țărani să facă și niște crestini desăvârșiti,niște oameni capabili să se sacrifice pentru binele colectiv.Se știe clar poziția Căpitanului în legătură cu eventuale compromisuri,lovituri de stat:
Niciodată Mișcarea Legionara, pentru a birui, nu va recurge la ideea de complot sau lovitură de stat.”

Lovitură de stat nu voim sa dăm. Prin esența insăși a concepției noastre, noi suntem contra acestui sistem, care însemnează o atitudine de bruscare, de natură exterioară, pe cand noi așteptăm biruința noastră de la desăvârșirea in sufletul națiunii a unui proces de desăvârșire omenească.

E.V:Deci după doi ani de lucru,la o carte despre Zelea Codreanu,cu asta ai rămas.

I.C:Da,că nu voia să ajungă la putere deoarece prefera să fie un personaj idolatrizat decât să fie un personaj detestat.Cred că pe undeva intuia că în momentul în care ajunge la putere va trebui să facă și lucruri pentru care îl vor detesta.Așa în faza aia de romantism...

Aici deja mi-am pus un mare semn de întrebare cu privire la gradul de inteligență al jurnalistului Ion Cristoiu,care nu reușește să se ridice din sfera filologilor.Adică după doi ani de lucru la o carte,tu concluzionezi că personajul principal nu voia sa ajungă la putere dn cauză că prefera să fie un personaj romantic,idolatrizat.D-le Ion Cristoiu,dați-mi voie să vă spun că de obicei mie îmi plac personajele romantice.M-am uitat la foarte multe filme romantice și chiar ascult mulți artiști romantici.Dar mai credeți-mă,că 2 ani să îți dai seama că între Enrique Iglesias și Corneliu Zelea Codreanu este totuși ceva diferență mi se cam mult pentru un om cu o intelegență medie.Sau între Corneliu Zelea Codreanu și Romeo.Sau între Corneliu Zelea Codreanu și orice alt personaj romantic.Bine că nu l-ați făcut afemeiat sau nu l-ați asemănat cu Casanova,ar fi fost mai grav.
Un om romantic,după mintea mea este un om visător, melancolic, romanțios.Corneliu Zelea Codreanu nu era nicidecum un visător,el era perfect conștient de drama poporului român subjugat de atâtea veacuri,el era întruchiparea durerilor neamului românesc.Dumneavoastră o dați rău in bălării aici, poate neintenționat,faceți o diversiune gravă la adresa Căpitanului.Dintre toți legionarii,el era cel mai ancorat în realitate.De fapt dintre toți românii.El vedea lucruri pe care nu toți erau capabili să le vadă.Când toți se bucurau ca orbii de câștigarea alegerilor,el s-a întristat,căci vedea mai departe.Prin afirmațiile dumneavoastră nu faceți decât să vă înscrieți într-o sferă a mediocrităților,plasând un personaj puternic ancorat în realism la polul opus,acela de visător.Poate și din cauza educației în comunism nu reușiți să digerați nu numai cu mintea,dar și cu sufletul unele chestiuni.Să vă fie clar,Corneliu Zelea Codreanu nu e Don Quijote!!!De fapt,tot răspunsul meu subiectiv la aceste ultime afirmații nu are nici o valoare,pe lângă răspunsul pe care vi-l dă Căpitanul din mormântul care nu există.El este cel mai în măsură să vă raspundă,în stilul lui caracteristic,din adâncul gropii:
"Domnule Ion Cristoiu,dumneavoastră știți ce se întâmplă cu pomii care înfloresc primăvara prea devreme? Pentru cultura dumneavoastră de jurnalist, e bine să știți că în acest caz dă bruma,se ofilesc și roade nu mai dau."Așa s-a întâmplat în 37' când legionarii au câștigat alegerile.I-a aruncat vântul prea departe,după cum însuși Corneliu Zelea Codreanu recunoștea în fața legionarilor.Codreanu la 39 de ani era înzestrat cu mai multă maturitate decât dumneavoastră acum și tatăl dumneavoastră la un loc.Excluzând această naivitate a dumneavoastră,ar reieși că sunteți plătit ca pe lângă prezentarea unor adevăruri incontestabile să băgați și ceva diversiune,tocmai pentru a crea confuzie.
Acesta a fost răspunsul Căpitanului în '37 către legionarii săi bucuroși după anunțarea rezultatelor.Mihail Polihroniade l-a întrerupt spunând:"Bine,Căpitane,nu vă uitați la partidele politice care au guvernat și guvernează încă,ce oameni au și totuși fac față?Noi vom fi în stare să-i depășim".

CZC:"Eu nu zic că nu vom putea face față unei guvernări mai bune decât aceste partide,dar nu voi putea să îndeplinesc ceea ce a lăsat Moța testamentar,când a murit în Spania.Știți cu toții ultimele cuvinte din scrisoarea lui:"Dacă eu voi muri,să faci,măi Corneliu din țara noastră,o țară care să strălucească ca soarele sfânt de pe cer."Nu suntem încă pregătiți.Nu am încă omul nou pe care am dorit să-l creez.Ne mai trebuie încă 4-5 ani în care să desăvârșim educația legionară.Am putut scoate din ei niște luptători,niște viteji,dar nu omul cinstit,legionarul corect.Am încercat cu comerțul legionar și am fost furat.La toate controalele făcute,s-au găsit lipsuri bănești,bani ce au fost cheltuiți în chefuri cu femei,deși am pus în aceste locuri oameni în care credeam că sunt devotați și cinstiți.Nu am reușit.Sunt mâhnit.Veți știi,că primii care vor fi spânzurați în statul legionar,dând exemplu cu ei,vor fi aceia care au furat,legionarii necinstiți.Vă mai mărturisesc aici,ca să știți,că,dacă totuși vom fi chemați să guvernăm,nici unul dintre voi nu va fi nici măcar prefect și nici eu nu voi ocupa vreun loc.Am să formez un guvern din oameni aleși,cinstiți,care nu au făcut nici un fel de politică.Vom găsi între militarii de seamă,între profesori,oameni fără pată.Cu aceștia voi forma guvernul,care va lucra după îndrumările ce le voi da,timp de 4 ani,timp în care eu mă voi ocupa de educație,iar după aceea vom vedea.Era tulburat sufletește Căpitanul.În urma victoriei câștigate primise sugestii din partea Palatului ca să se prezinte regelui,care își îndreptase privirile către un guvern naționalist,după ce fărâmițase partidele politice,prin tactica lui întrebuințând dictonul latin "divide et impera".Mai era și influența nazismului și a fascismului."-mărturie preot Ion Dumitrescu Borșa.Iată care au fost adevăratele motive pentru care Corneliu Zelea Codreanu se temea să ia puterea în acele vremuri,dar în niciun caz Căpitanul nu era îndrăgostit de propria-i popularitate,preferând făgăduiala că va face ceva.Același lucru reiese clar și din întrevederile dintre el și mareșalul Antonescu ,care va fi subiectul unui articol viitor.

....

I.C:Și mai spun ceva:Cred că viața,Dumnezeu l-a ajutat să moară la timp.Sunt oameni pe care moartea la timp le e de mult mai mare folos decât o degradare...->deși mă doare să o spun,aceasta este și părerea mea în legătură cu moartea Căpitanului.De multe ori m-am întrebat de ce a fost nevoie ca,Corneliu Zelea Codreanu să fie asasinat mișelește în anul fatidic '38.Apoi,analizând ce s-a întâmplat după,cu declanșarea celui de-al doilea război mondial,cu holocaustul evreiesc al lui Hitler,cu victoria aliaților împotriva Axei,cu aterizarea rușilor în țara noastră,cu bolșevizarea,satanizarea întregii Românii și masacrarea elitei intelectuale,mi-am dat seama că de fapt,dispariția prematură a lui Corneliu Zelea Codreanu a fost o dovadă clară a faptului că a fost iubit de Dumnezeu.Practic în '38 începea să se deruleze exact ceea ce prevestise Căpitanul încă de la vârsta de 19 ani,adică în urmă cu fix 20 ani.Corneliu Zelea Codreanu a părăsit lumea celor vii exact în momentul în care Satana s-a abătut asupra României și asupra întregii lumi. Mai mult,cruzimea de care au dat dovadă autorii în săvârșirea acestui groaznic asasinat mă face să mă gândesc că acest act a dat naștere la toate nenorocirile care s-au abătut de atunci continuu peste nația română.De la moartea lui Corneliu Zelea Codreanu,România a fost jefuită aproape în continuu.Astăzi,poporul român a ajuns rușinea Europei,o țară din lumea a 3-a la fel ca o țară subdezvoltată de pe continentul african,deși avem în fața lor 2000 mii de ani de civilizație,o țară vândută pe mai nimic. Mișelia javrelor care ne conduc nu se oprește însă aici.Au tupeul să-l ascundă în continuare,să arunce cu noroi în el,ei cei care sunt vinovați de situația în care România a ajuns.Români adevărați,dacă vreți să vă cunoașteți dușmanii care vă vor moartea în mizerie,dacă vreți să vă cunoașteți bine hoții ce vă fură zilnic din buzunare,uitați-vă la toți care aruncă cu noroi în memoria lui Corneliu Zelea Codreanu,care acționează CNA-ul pentru a închide gura oricărui om care aduce vorba despre el.Ei au tupeul extraordinar să îl acuze de crime împotriva evreilor,când ei au asasinat întreaga suflare românească.Ei au tupeul să ne spună că suntem pe drumul cel bun,când românii mor pe capete în spitalele din cauza asistenței mai proaste ca niciodată.Lumea satelor din România este moartă,este pentru prima dată când România se confruntă cu așa ceva.Este fără precedent în istorie ceea ce ni se întâmplă.Suntem unici în Europa ca modele negative,iar ei au tupeul să ne manipuleze în continuare.Dacă ne ascund modelele pozitive,cum pot fi atât de cretini încât să creadă că pot să-mi aleg ca model în viață un chior chelios și bețivan?

I.C:Armand Călinescu a fost un ticălos...Spre deosebire de ce se spune,ca ministru de interne a lui Carol al II-lea a fost un ticălos.Faptul că a murit în mod tragic i s-a iertat.Se rescrie trecutul.->într-adevăr,Armand Călinescu a fost un nenorocit care a comandat asasinarea a sute de tineri nevinovați,un fel de sifilitic.

E.V:Te-am întrebat,Zelea era un fanatic sau nu?Ai fi scris biografia unui fanatic, sau nu?

I.C:Da nu era un fanatic al ideilor legionare,iară o greșeală,era un fanatic al ideii de onoare,de demnitate,era un fanatic al altor idei.Cred că era un personaj mai aparte,poate mai romantic din acest punct de vedere-în principiu sunt de acord,exceptând faza cu romantismul...

E.V:Te-ai îndrăgostit de Zelea Codreanu,ți-a căzut cu tronc citind despre el?

I.C:Da,pentru că nu am găsit nimic din ce fac politicienii de acum și politicienii interbelici.N-a făcut compromisuri,n-a fost corupt,una este faza Horia Sima,nici nu mă interesează,adica chiar că acolo au fost catastrofali,chiar că acolo au fost criminali...

Domnule Ion Cristoiu și eu personal m-am îndrăgostit de Corneliu Zelea Codreanu.Nu aș avea cum să ma îndrăgostesc de d-l Ion Iliescu pentru că nu sunt o babă proastă,nu am cum să mă îndragostesc de un chior bețiv al cărui nume mi-e scârbă să îl pronunț,nu am cum să mă îndrăgostesc de o blondă artificială și spoită,nu am cum să mă îndrăgostesc de o fetișcană gen sora vitregă a lui Gavroche,cu colagen injectat în buze,cu mari succesuri pe la Bruxelles,nu am cum să mă îndrăgostesc de urechiușele de elefănțel ale lui Ponta,pentru că nu port tricou jegos cu Che Guevarra imprimat pe el și nici nu mă pot exprima mereu cu "care este",nu am nici fete brazilience care să-mi țină companie pe plajele din Mamaia,nu îmi plac foarte mult animalele de companie care latră tare precum dulăul Samson,nu mă pot îndragosti nici de un cioban,căci strămoșii mei nu au muls oile prin Pipera și în fine nu mă pot îndrăgosti nici măcar de sex-simbolul politicului românesc cu nume de floare ca și al meu de altfel,întrucât nu sunt nebun să alerg glonț de 1 mai spre Vama Veche.Deci,să mă iertați,în astfel de condiții și mie mi-a picat cu tronc Corneliu Zelea Codreanu.
Concluzia ar fi că ziaristul Ion Cristoiu transmite un mesaj pozitiv,
ce poate aduce mai mult interes pentru studierea Capitanului de catre unii care nu au făcut-o până acum,cu mențiunea că greșește atunci când spune că el nu voia puterea,sau că prefera să fie un personaj idolatrizat,încadrat în sfera romantismului.El nu trebuie condamnat,mai ales că după acest interviu,orice ar fi,rămân niște adevăruri solide în picioare.Dar domnule Ion Cristoiu,dacă tot v-ați hotărât să spuneți lucrurilor pe nume,măcar spuneți-le până la capăt!

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Marturii despre Căpitan-Nicholas Nagy-Talavera


Deodată, asupra mulţimii s'a aşternut tăcerea. Un om înalt, de o frumuseţe întunecată, îmbrăcat într'un costum naţional alb, a intrat în curte, călare pe un cal alb. S'a oprit lângă mine, şi n'am putut să văd nimic monstruos sau rău în el. Dimpotrivă. Zâmbetul lui copilăresc, sincer, radia peste mulţimea săracă, şi el părea a fi cu ea, dar, în chip misterios, şi în afara ei. Harisma nu este un termen potrivit pentru a defini forţa stranie ce emana din acest om. Era mai degrabă pur şi simplu o parte a pădurilor, a munţilor, a furtunilor de pe crestele acoperite de zăpadă ale Carpaţilor, a lacurilor şi râurilor. Aşa stătea, tăcut, în mijlocul mulţimii. Nu avea nevoie să vorbească. Tăcerea lui era elocventă; părea să fie mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care interzisese cuvântarea lui. O ţărancă bătrână, cu părul alb, şi-a făcut semnul crucii pe piept şi a şoptit către noi: "Trimisul Arhanghelului Mihail!" Atunci, clopotul micii şi tristei biserici a început să bată, şi slujba religioasă care preceda întotdeauna adunările legionare a început şi ea. Impresia profundă creată în sufletul unui copil moare greu. În peste un sfert de veac n'am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.”
(prof. Nicholas M. Nagy-Talavera (Miklós Nagy), evreu din Transilvania, martor, la vârsta de 8 ani, la o adunare ţărănească din Munţii Apuseni)

Nicholas M. Nagy-Talavera (februarie 1929 Budapesta - 23 ianuarie 2000 Chico, California) a fost un disident maghiar-american, istoric, scriitor şi profesor, născut într-o familie de comercianți prosperi de origine evreiască. În 1944, când avea 14 ani, Nagy-Talavera a fost arestat de poliţia maghiară şi predat autorităţilor germane, care l-au transportat la lagărul de concentrare de la Auschwitz, unde l-a întâlnit pe Joseph Mengele ,supranumit "Îngerul morții". El a supravieţuit în lagărul de la Auschwitz şi s-a întors în Budapesta în anul 1945, unde a aflat că și părinţii lui supravieţuiseră războiului, ascunși fiind de niște prieteni creştini.
În 1948, Nagy-Talavera s-a înscris la Universitatea din Viena. Datorită activităţilor sale disidente, a fost luat în vizor de SMERŞ-(
Смерть шпионам de la Smert' șpionam - Moarte spionilor, a fost numele departamentelor sovietice de contraspionaj formate în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, care aveau ca sarcină securizarea spatelui Armatei Roșii și arestarea "trădătorilor, dezertorilor, spionilor și elementelor criminale".Organizația a fost creată pe 19 aprilie 1943 din Directoratul Departamentelor Speciale ale NKVD.Conducătorul serviciului era Viktor Abakumov, care era direct subordonat lui Stalin). Arestat, condamnat pentru spionaj, şi condamnat la 25 de ani de muncă forţată, a petrecut următorii şapte ani în sistemul URSS gulag. El a fost eliberat la sfârşitul anului 1955, şi s-a întors la Budapesta, la timp pentru a participa la Revoluţia maghiară din 1956. Cand Revolutia a fost înnăbușită a fugit la Viena, şi de acolo în Statele Unite.
Nagy-Talavera și-a completat studiilie la Universitatea din California, Berkeley. A predat istoria Rusiei şi Europei de Est la California State University, Chico din 1967 până la pensionarea sa în 1991.
Nagy-Talavera a fost autorul a numeroase articole şi cărţi, printre care "Nicolae Iorga: o biografie", "O istorie a fascismului în Ungaria şi România ",etc.

Așadar de unde reiese imaginea de "nazist" pusă azi pe seama personalității lui Corneliu Zelea Codreanu,dacă și un evreu,victimă a Holocaustului din al II-lea Război Mondial,un evreu care a avut de-a face cu adevărații naziști-Joseph Mengele în lagărul de la Auschwitz,unul care i-a întâlnit pe adevărații călăi,recunoaște că acest om nu avea absolut nimic monstruos sau rău în el.Ba mai mult,recunoaște că întâlnirea cu Căpitanul i-a marcat viața,iar vreme de "un sfert de veac" nu a uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.De asemenea nu ezită să-și exprime admirația față de un om înzestrat cu însușiri,calități deosebite:"Harisma nu este un termen potrivit pentru a defini forţa stranie ce emana din acest om".Insă marele merit al lui Nicholas Nagy-Talavera sau să-i spun așa:cel mai profund moment de sinceritate în toată această relatare nu reiese din aceste aprecieri cu privire la personalitatea Căpitanului,ci este intenția curată și îndrăzneață de a-i lovi crunt pe manipulatorii hidoși de astăzi,pe fabricanții răutăcioși ai unei istorii false,lăsându-i pe aceștia fără drept de replică și mai ales fără acea energie întunecată,fără acel tupeu de hidră otrăvitoare,fără acele arme de care aceștia se folosesc în continuare pentru a denigra memoria unui om.Este momentul în care ne spune:" Impresia profundă creată în sufletul unui copil moare greu" ,iar în acest moment, de fapt,autorul relatării opune încercărilor de pervertire a conștiinței umane prin manipulare și minciună arma fatală-inocența unei suflet curat de copil în vârstă de numai 8 ani.Un copil simte cu inima omul și nu are nevoie de conștiință având sufletul curat.Conștiința apare în om o dată cu păcatul,ea fiind arma pe care Dumnezeu i-o dă omului pentru a se lupta cu acesta.De fapt,cu alte cuvinte autorul relatării vrea să ne spună prin aceasta următoarele:"Oricât de multe s-ar zice despre Corneliu Zelea Codreanu,de rău sau de bine,oricâte minciuni acide s-ar arunca asupra lui,eu nu imi voi schimba impresia despre acest om,întrucât este impresia creată în momentul în care eu l-am cunoscut personal,iar aceasta impresie s-a creat în vremea în care eu aveam un suflet curat de copil,adică atunci când nu simțeam nevoia să cunosc ce e bine sau ce e rău,nu simțeam acea nevoie de a mușca din acel măr fatidic,acel fruct al Pomului Cunoașterii,din cauza căruia Adam și Eva au fost izgoniți din Rai".