Ultima scrisoare a lui Corneliu Zelea Codreanu către tatăl său

Scrisoarea de la Doftana:
Dragă tataie,
Au trecut 100 de zile de când ne-am despărţit, în noaptea de 17 Aprilie. Nu-ţi povestesc aici prin câte am trecut eu. îmi pare o suta de ani de atunci. Dar acum vreau să-ţi fac o bucurie, primind această scrisoare: prima veste despre mine. Află că sunt sănătos. Am fost puţin slăbit la piept, dar am un tratament bun, m'am refăcut.Sunt la Doftana. Te rog să-mi scrii aici, în închisoarea Doftana, judeţul Prahova. Mamaia trebuie încurajată, căci ciocanul nemilos al durerii pare că bate mai tare la pieptul ei. Peste familia noastră au căzut multe dureri, în acest timp. Eu, mata, Horia (acum liber) şi Ion. Aşa că te rog, mai scrie-i şi mata de acolo, s 'o încurajezi căci am văzut-o tare slăbită în ultima vreme.Scrie-i şi lui Ion la închisoarea Constanţa, căci el cu ochiul lui de sticlă şi cu constituţia lui nu prea robustă, o fi suferit mult. E condamnat 7 luni. Eu sunt condamnat 10 ani muncă silnică.Când o să scapi de acolo, să vii la mine, îţi voi explica şi povesti tot ceea ce a fost.Pentru a veni aici trebuie bilet de la Direcţia Generală a închisorilor. Sărut mâna, cu drag, îţi doresc sănătate şi cât mai mare putere de a suferi. De mine să nu ai nici o grijă. Sunt bine. Sunt tratat legal, uman şi civilizat.Să ştii că în mijlocul supărărilor pe care le-am avut credinţa în Dumnezeu nu m 'a părăsit, ci a rămas în picioare, dreaptă ca o santinelă română în mijlocul furtunii.

Corneliu 30 Iunie 1938

Corneliu Codreanu, după condamnarea lui la 10 ani muncă silnică, a fost întemniţat la Jilava. Mai târziu, a fost încarcerat la Râmnicu Sărat de unde a fost ridicat pentru asasinare. Însă nu a fost transferat direct de la Jilava la Râmnicu Sărat, ci între timp a mai fost închis în închisoarea de la Doftana, de unde a scris această scrisoare către tatăl său,.Aceste fapte se petreceau în 1938. În 1940, la cutremurul din 10 noiembrie, închisoarea Doftana s-a dărâmat complet. După vreo 2 ani, cei care s-au apucat să strângă dărâmăturile, au găsit sub ele o celulă intactă: cea în care fusese încarcerat Corneliu Zelea Codreanu şi în care au găsit o icoană.Cum a ajuns icoana şi de ce era acolo nu se ştie, însă "cerberii" din acea vreme nu aveau, ca pe vremea comuniştilor, nimic împotriva lui Dumnezeu şi nu interziceau prezenţa unei icoane între zidurile supravegheate de ei.

Din ordinul lui Armand Călinescu, această scrisoare nu a ajuns niciodată în mâinile tatălui Căpitanului.Scrisoarea a fost găsită la Armând Călinescu acasă. A ajuns apoi în arhiva secretă a Comitetului Central al Partidului Comunist Român.Aceasta pare a fi ultima scrisoare scrisă de Căpitan. Se prea poate ca şi alte scrisori să fi ieşit din Doftana sau de la Râmnicu Sărat. Ele nu au ajuns însă la destinaţie, s-au „rătăcit" prin grija cerberilor, care vegheau asupra celui mai periculos „duşman al ţării româneşti".Din rândurile acestei scrisori emană o neţărmurită dragoste şi grijă pentru întreaga familie, pentru fraţii întemniţaţi, dar mai ales pentru „mamaia", femeia cea mai chinuită din mamele românce.O altă trăsătură de caracter este aceea a respectului familial. Ajuns la aproape 40 de ani, Căpitanul se adresează tatălui cu tot respectul tradiţional familiilor româneşti de pe vremuri.Cu o nuanţă timidă parcă, îi urează tatălui sănătate şi-i doreşte puterea de a suporta suferinţa, neuitând firescul „Sărut mâna, cu drag".

Grija pentru familie şi pentru moralul ei se mai poate vedea şi din felul în care încearcă să risipească temerile pentru sănătatea lui, mai ales după cele câteva vizite la Jilava, înainte de a fi transferat la Doftana. Care era de fapt starea sănătăţii lui şi cât de uman şi de bun era tratamentul de care pomeneşte se poate constata recitind mărturiile Căpitanului din „Însemnări de la Jilava". Şi totuşi credinţa în dreptatea cauzei pentru care suferea îi va da tăria să suporte pe mai departe izolarea între zidurile reci, având doar ca sprijin neclintita credinţă în Dumnezeu.Căpitanul va rămâne într-adevăr pentru cei care au avut fericirea să-l cunoască, o adevărată santinelă morală la căpătâiul oropsitului neam românesc.

Extras și completat din cartea lui Duiliu Sfințescu,Răspuns la întrebările tinerilor privind Mișcarea Legionară.